Ola, Tenerife!


Londra: am avut un soc, unul termic.  Cum am pășit afara din avion am simțit puținele grade.  Erau puține dar le-am simțit.  Și totuși era jumătatea lui martie.  Trebuia sa fac ceva sa ma încălzesc.  Sa mai trăiesc câteva clipe pline de căldură.  Nu a trebuit decât sa ma apuc sa scriu.  Și toate peisajele chiar dacă reprezentau muntele vulcanic Teide friguros și înfricoșător, plajele cu nisip negru Los Cristiano Las Americas,  faleza capitalei insulelor Gran Canare sau parcul zoologic Loro  îți încălzesc sufletul. Dacă e iarna sau vara  îți dorești să fii instantaneu acolo.  Eu acum sunt sigur ca acestea sunt sentimentele ce ar trebui sa le simți când îți zboară gândul la Tenerife.

Cum nu îmi fac planuri de vacanta decât în ultimul moment, vremea englezească și programul ne-a împins la jumate lunii martie spre zone călduroase.  Am învârtit harta în minte  și am oprit-o în Tenerife.  Nu se putea potrivi mai bine aceasta perioada.  5 ani superbi de relație {sic} iar meteorologic și demografic se spune ca vremea în martie e cea mai potrivita.  Și pe buna dreptate.  Temperatura nu depășește 24-25 grade celsius (chiar dacă simți căldură mult mai accentuat) și insula nu e suprapopulata.  Ăștia suntem: ne place vacanta, muntele și marea și zonele semiaglomerate.

Și ne-am încadrat în plăcerile noastre. Rezervat bilete de avion hotel și uite-ne departe.  Ryanair  ‘Low fares  Made simple’ acesta fiind motto-ul lor.  Un motto corect.

Ajunși cu bine nu căldura m-a impresionat, nu aeroportul care era construit la marginea oceanului sau palmierii cu toaleta făcută perfect. Curățenia a fost cea care m-a impresionat.  Nu am vazut pe marginea drumului, pe plaja sau munte peturi,  pungi de plastic ori mucuri de țigară.  Curățenia la superlativ.  Asta pana când…

Insula e predominata de englezi bătrânei.  Dar nu îmi era rușine nici de numărul de francezi,  germani sau rusi.  Toate bune și frumoase dar asta pana când…am  recunoscut niste romanii după mucul de țigară stins și ascuns sub nisip.

Dar sa înceapă distracția, nu?! Ne place sa bifam.  Și asta înseamnă să vizitam cat mai multe obiective turistice.  Ei bine Tenerife nu e o stațiune de monumente sau statui.  E o stațiune de relaxare.  Plaja soare apa.  Munte vulcanic treking .  Parcuri zoo și parcuri acvatice.   Nu am mai întâlnit atât de multă diversitate geografică. Ocean,  plaja,  muntele vulcanic, zăpadă,  orașul port și capitala  Santa Cruz și amalgamul de turisti la fel de diversificati ca insula în sine.

Hotelurile dispun de transport pana la cea mai apropiata plaja. Insula are o rețeaua de transport și drumuri foarte bine dezvoltate, dar cel mai bine e sa fii propriul tău șofer.  Și e păcat sa nu faci un tur de forță al întregii insule.

Muntele Teide.
Drumul în sine până la poalele muntelui mi-a făcut mintea sa mă transpună pur și simplu într-un tablou.  Totul părea neatins de sute de ani,  conservat extraordinar.  Senzația care o ai când calci pe pământul ars parvenit din inima pământului e de nedescris.  Dar trebuie sa trăiești senzația obligatoriu.
Nu am avut norocul  să urcăm în vârf, telefericul fiind în ziua respectivă în mentenanță dar obiectivul nostru era să urcam până la gura vulcanului. Zăpada nu ne-ar fi permis oricum, așa că mă voi mulțumi și cu recordul de 2550 de metri.

Masca.  Un sat special camuflat în natura încropit în mijlocul muntelui și la doua ore de mers pe jos pana la ocean.   Drumul e superb dar cu grad dificil de condus.  Aproximativ o banda jumate cu sute de serpentine. Te întâlnești cu autocare cu turiști ceea ce sporește gradul de dificultate.

Loro Park.  Un parc creat din dragoste și cu dragoste pentru fauna și flora. Sunt sigur ca erau fericite animalele în microrezervatia creata.  Nu e libertate,  însă multe dintre animale sunt mult mai în siguranță acolo.

Plajele din Tenerife.  Se întind pe suprafețe largi. Toate au denumiri separate din cate am putut bănui dar împărțite pe zone.  Noi am luat tot soarele de  pe Playa las Vista, Los Cristianos si las Américas.

Pe Playa Jardin (Puerto de la Cruz) și în orașul Santa Cruz am pus piciorul în ziua când am vizitat parcul Loro.   Plaja este de  nisip negru,  intens și atât de fin.  Ceva special ce merită văzut.

Dar timpul trece la fel de repede ca acum când scriu aceste rânduri.  As mai vrea să pun în pagină trăiri dar poate e prea mult.  Cert e că în Tenerife,  timpul petrecut nu e prea mult niciodată.  Nu ne rămâne decât să trecem acest loc magic pe lista scurtă. Dacă ne vom reîntoarce vom fi  fel de însetați în a descoperi noi și noi locuri de pe această insulă.  Amintiri pe viață!

Un alt punct și de la capăt

Aside


Punct și de la capăt. Se pare că primul punct și de la capăt e cel mai dificil. Mi-a fost extrem de greu să mă despart în 2012 de RCJ Farul Constanța pe atunci. Nu știam ce noutăți mă așteaptă, performantă sau colectiv. La scurt timp mi-am dat seama că a fost cea mai bună decizie de departe.

Dar acea mutare avea sa îmi schimbe mentalitatea și ideea de înrădăcinare. Am schimbat după o perioadă de 3 ani clubul poate mai motivat ca prima dată când am plecat de la Farul. Tot ce am scris despre venirea mea la CSM București, am crezut cu adevărat. Am crezut cu tărie că se poate face performanță în România la orice echipă. Cu un proiect viabil pe hârtie totul suna atât de bine. Cu o încăpățânare molipsitoare, cu o ambiție invers proportional cu locul pe care ai terminat în clasament nu ai cum să nu-i dai crezare. Din păcate minunea nu a apucat sa tină decât ca-n basme, metaforic vorbind 3 zile însă nu departe de realitate din păcate.

Un bun prieten mi-a zis la o povestire că nimic nu e întâmplător. Și de atunci am fost atent la semne mi-am dat seama că are dreptate. Munca și abnegația ce o aveam era completată de reușite. Cu cât muncești mai mult cu atât devii mai norocos, nu?

Ei și uite-mă după o experiență neutră , pentru că nu ar fi corect să spun dezamăgitoare pentru mine, intr-un alt punct și de la capăt. De data asta semnele , șansa si dorința mea m-au dus în Uk și al lor Coventry RFC. Aștept cu ambiție provocările ce urmează, am putere și încredere așa cum am avut mereu unde am fost sau când am luat o decizie.

Întâlnirea de grad 0


Mereu am zis că rugby-ul nu te va dezamagi niciodată. Singurul care poate dezamăgi ești tu, jucătorul.
Acum la final de cupă mondială pentru România pot așterne câteva rânduri. Fericit pentru o experiență întotdeauna unică dar nu atât de încântat de rezultate. Chiar dacă am reușit un scor fantastic pentru statistică în meciul cu Canada, cu Italia nu am reușit decât 20 de minute fantastice insuficiente însă pentru a intra în istorie.

Viața merge mai departe însă pasii mici făcuți lasă acel gust amar. Puteam, eram aproape dar lăsăm mereu loc de mai bine. Nu am reușit să lăsăm o moștenire generației ce va veni pentru următoarea cupă mondiala. Iar va trebui să luptăm iar să sperăm, când totul putea fi mult mai simplu. Oare e in ADN-ul nostru?

Lăsând melancolia, am avut și momente magice. Recordul de audientă, scor de statistică , jucători aflați in topurile cupei mondiale. Iar totul a culminat cu prezenta mea la Palatul Buckingham. Recepție dată de regina Elisabeta în cinstea cupei mondiale.

Nu puteam lăsa să treacă acest moment fără să-l expun. Să strâng mâna reginei Elisabeta si a prințului de Wales (o atingere ușoară de fapt) , să schimb câteva formalități, e adevărat nu cred că a înțeles ce vreau eu să-i explic (mă apucase sa-i spun de casa prințului Charles și prezența României la toate edițiile campionatului mondial) dar am avut o ocazie unică. Cum glumeam cu un oficial al palatului Colonelul Duncan Deware în care râdea că nimeni nu mă va crede că am trăit acest moment, dar din fericire am găsit și câteva poze oficiale de la recepție :d.

Câteva picanterii de la recepție? .
Marile puteri mondiale în rugby Nz cu Richie Mccaw, Sa prezentă cu Victor Matfiel si Byan Habana , Wells si Warburton foarte sobri fara să guste pic de șampanie sau din aperitivele oferite.
Australia foarte degajată prin Michael Cheika și Stephen Moore , pe același stil și expresie a feței ca după victoria împotriva Angliei.
Anglia după această cupă mondială… Întrebări peste întrebări adresate lor ,au două milioane de soluții dar vor găsi rapid răspunsul corect?
Irlanda nu a fost prezentă. După meciul cu Franța cred că aveau prea mulți accidentați nu au avut cu cine să se prezinte
Scoției îi era trădată sobrietatea poate doar din cauza portului National.
Franța, retrasă într -un colt prezentă cu Dusautoir si Szarzewski iar partea stafului era reprezentata de Philippe Saint-Andre. Întârziații erau supărați doar pentru că au întârziat la recepție?
Namibia și Tonga stingheri și tristi doar un reprezentat prezent.
Samoa și al lor căpitan Tuilagi nu se mai dezlipea de șampania oferită. Ar fi luat sticla cu el dar protocolul cerea discreție.
Japonia cu 3 victorii și să nu mergi mai departe? Asta înseamnă să fii yakuza.
Eu și preparatorul fizic Alexis. Am încercat să -mi ascund încântarea dar nu cred că am reușit. Până nu am văzut pozele am trăit cu impresia că regina a fost îmbrăcată în verde. Ce să constat a doua zi!? era toată în mov. Alexis mi-a repetat de 50 de ori că nu ne-au lasat cu telefoanele mobile, că nimeni nu ne va crede că am salutat regina.
Canada, oare nu se uitau oamenii insistent în metrou la manager și sacoul lui roșu? Întreb că m-am întâlnit cu el la iesirea din metrou.

Cu zâmbetul pe buze de la amintiri de basm, că doar vorbim de prinți și prințese spun încă o dată: Rugby-ul nu te va dezamagi niciodată. Doar tu îl poți dezamăgi

Victorie, victorie dar care sunt sacrificiile


Am vrut să mă bucur pe deplin de acest meci fantastic împotriva Canadei. O victorie istorică din prisma rezultatului final ce-i drept. Un meci ce-i vei ține minte mai degrabă scorul nu doar că a câștigat România.

Dar nu pot să o fac încă. Pentru că nu ne-am dus la bun sfârșit visele si obiectivele propuse. Pentru că victoriile își cer ofrandele întotdeauna. Aceste ofrande azi se numesc Florin Surugiu și căpitanul nostru Mihai Macovei.

Două pierderi prea mari pentru un meci care ar fi trebuit jucat de la egalitate. Finala noastră, finala împotriva Italiei. Veștile ne-au zdruncinat dar meciul împotriva Canadei ne-a întărit , ne-a unit iar partida contra Italiei ne va motiva. Pentru că nu există motivare mai mare atunci când îți măsori fortele cu cei mai buni.

Am scris despre bucuria si trăirile din meciul cu Canada. Dar o voi lăsa în draft. Dar la fel cum bucuria aceasta am lăsat-o acolo voi lăsa si amărăciunea ce mi-o lasă mulți din familia rugby-ului. Persoane ce nu sunt triste că le merge lor rău ci sunt triste că ne merge noua bine dacă mă pot exprima mai metaforic. Brusc din 4 in 4 ani devin antrenori critici sau diferite alte apelative.

Mă voi opri aici cu amărăciunea pentru că avem de luptat cu adevărat pe teren, nu pe site-urile de socializare. Avem de demonstrat , avem o datorie să aducem zâmbete celor dragi, sa îi facem fericiti pe cei ce sunt alături de noi și să stergem tristețea din sufletul celor doi prin evoluția noastră.

Hai România. O ultimă redută, Italia.

RWC 2015 venim!


Aproape de o noua aventura. Ne despart doar câteva ore de fenomenul suprem numit Cupa Mondiala de Rugby 2015. Dar pentru a ajunge aici orele de muncă , speranțele și abnegația au fost mereu la cote înalte.

Mândru ca orice rugbyst să-și reprezinte tara si sa participe la cel mai înalt act sportiv . Ca trăire România nu pare sa simtă în acest moment evenimentul în sine însă datoria noastră acum începe. Datoria nescrisă în a apară culorile tarii, datoria de a-i face pe români să fie mândri și a le arăta că RWC există și pentru ei.

Sunt printre fericiții jucători ce au mai trăit o cupa mondială. Astept cu drag și emoție o noua desfășurare de evenimente. Să fac o comparație între cele două mari puteri din rugby nord și sud. Dar în primul rând cred cu tărie că ne putem depăși condiția. Să facem uitata contraperformanta ediției trecute, și să producem rezultate și victorii. Victorii pentru că ne dorim mai mult și suntem mai pregătiți.

Ne auzim cu vești din UK să fiți alături de noi pentru că știți: “Nu e important pe cine ai în față, contează pe cine ai alături” contam pe gândurile si pumnii strânși! Hai România!

For the love of the game …


Laurentiu Mironescu

N-am mai scris demult. Aș fi putut scrie câte ceva, că fauna breichiniuzului cotidian oferă oportunități, dar nu sunt convins că e chiar înțelept să comentez tocmai eu puroiul generalizat … mie nu-mi ies considerațiuni politically correct … de regulă, eu mă plasez corect, dar absolut politically incorrect și fix inoportun, așa că … mai așteptăm, mai așteptăm cu dezvăluirile cutremurătoare și cumplite …

Îndreptându-mă spre stadion mă gândeam când am mai avut eu, în ultimii spre zece ani, ocazia să îmi petrec o dimineață spectator la un meci, de fotbal sau whatever … Am uitat de când. Am uitat drumul spre stadion dimineața spre prânz, am uitat să mă simt ușor emoționat că văd niște echipe luptând pe un teren, am uitat mirosul ăla de iarbă proaspăt tunsă, am uitat cum e să fii normal. Mie mi se pare un parametru al normalității prezența sportului în viața fiecăruia. Nu…

View original post 964 more words

Dă barba jos


Din simplu motiv că omul cât trăiește învață azi am trăit revelația. De fapt nu ar trebui să fiu atât de uimit din simplul fapt și acela că nimic nu e întâmplător. Trăiesc perioada ‘lamber’ și sunt agresat vizual de tot mai mulți bărboși

O simplă părere. Nu consider nimic sexy în această modă. Și sunt absolut sigur că există un numar restrâns care își îngrijesc barba cum se cuvine prin creme si alte tratamente , un număr puțin mai mare de lamberi care au grijă de formă și restul tipilor care o lasă la voia întâmplării să crească ca deh cât mai stufoasă atât mai excitant. Eu merg pe ideea că lamberul înainte de modă e comod și leneș

De ce e uimire pentru mine? Prietenii sau amicii mă stiu cât de rapid sunt la bărbierit. Statul la tuns și bărbieritul sunt lucrurile pe care le vreau terminate în fractiuni de secundă. Dacă tunsul e de înțeles fiindu-mi greu să constat tot mai putin păr de la o tunsoare la alta:) :p :d cu barba oare care e nemultumirea? La mine e mica durere indiferent de cât stăteam cu gelul de ras și posibilitatea de-a câștiga timp. Firul gros obrazul subțire…

Și uite așa după un stat în cadă prelungit am constatat că trebuia să dau barba jos. Am înjurat un pic că nu am păstrat cronologia și anume bărbierit întâi și apoi duș, am luat spuma , stat câteva secunde și repede pe treabă ca nu e timp de pierdut.

Dar ce să observ? Aparatul de ras urma conturul fetei mai ceva ca in reclamele de la tv. Totul era natural , simplu și mai ales fără micile dureri caracteristice. Concluziile simple ar fi că barba are nevoie de acea infuzie cu apă sau aburi calzi plus gelul de ras și reclamele nu mai sunt mincinoase! :)

Acest articol nu a avut scop să denigreze alegerile nimănui. Fiecare e liber sa spună sau să decidă pentru el dar daca o faci fa-o corect
Respect pentru cei cărora aceste alegeri le-au venit natural si cu mult timp înainte de această modă

De asemenea are un mic rol de a ajuta persoanelor care asemeni mie arunca vina ba pe pasta de ras că nu își face efectul ba pe lamele de bărbierit că se strică prea repede