3 luni și numărătoarea continuă


Și uite așa au trecut 3 luni de la accidentarea mea. Nu știu dacă doar mie mi se pare că timpul se scurge foarte repede însă  așa simt și stiu că trebuie să fiu încrezător. Încrezător ca  se scurge spre bine.

Parcă ieri era 15 noiembrie jucam împotriva Japoniei, m-am lovit la meci și mă rugam să nu fie decât o întindere de ligament. Nu a fost dat pentru că așa m-a învățat viața. Ori totul ori nimic.. Și de cele mai multe ori calea dificilă e cea mai frumoasă la final. Pentru că e imposibil ca munca depusă să nu fie răsplătită. Observi cum pleci de jos si îți răde sufletul după lungi încercări.

Lecția mi-am învățat-o acum și atât timp cât am o șansă o voi exploata. Pentru că e mai bine să pierd unele bătălii în luptă pentru țelurile mele decât să abandonez la primul  hop.Sunt la jumătatea drumului acum. Muncă asidua din nou, însă ce e superb e  sprijinul cel am. Sprijinul ce-mi dă aripi. Lucrez cu oameni competenți si sufletiști și asta va conta la sfârșit.

Și dacă vorbeam de oameni ce nu abandonează, ce cred în ei și în mine  postez câteva mesaje ce mi-au atins coarda sensibilă și plină din nou de speranță.

“Frate am o vorbă pentru tine :
Vreau să te încurajez, să te aduni și să te urnești din loc. Tu dacă te superi puțin poți să muți munții din loc !!! 🏉💪🏉

“Însănătoșire grabnică Carpogean. Ce e al tău e pus deoparte. Muncă și iar muncă. RWC 2015 nu începe fără tine ”

“Tare frate! Fii tare că totul trece , îți spune unul cu experiența a 7 operatii. Sănătate multă și ne auzim când te întorci. Zi ușoară să ai!”

“Eu mi-am făcut treaba (…)  Acum este rândul tău să te însănătoșești, să mergi la Mondiale, să câștigi titlul cu CSM , să îmi dai un autograf pe o poza cu tine în ipostazele astea.”

Sunt doar câteva mesaje ce mi-au facut și îmi fac zilele mai frumoase. Sunt de asemenea multe persoane care au făcut poate mai mult decât aș fi făcut eu pentru mine. Mai multe lucruri sunt de prisos acum să le enumăr sau să le spun. Dar promit să  ne reauzim curând. Să ne reauzim cu vești și impresii după multe ore de muncă și mai ales după prima alergare 🏉🏉🏉

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s