Un alt punct și de la capăt


Punct și de la capăt. Se pare că primul punct și de la capăt e cel mai dificil. Mi-a fost extrem de greu să mă despart în 2012 de RCJ Farul Constanța pe atunci. Nu știam ce noutăți mă așteaptă, performantă sau colectiv. La scurt timp mi-am dat seama că a fost cea mai bună decizie de departe.

Dar acea mutare avea sa îmi schimbe mentalitatea și ideea de înrădăcinare. Am schimbat după o perioadă de 3 ani clubul poate mai motivat ca prima dată când am plecat de la Farul. Tot ce am scris despre venirea mea la CSM București, am crezut cu adevărat. Am crezut cu tărie că se poate face performanță în România la orice echipă. Cu un proiect viabil pe hârtie totul suna atât de bine. Cu o încăpățânare molipsitoare, cu o ambiție invers proportional cu locul pe care ai terminat în clasament nu ai cum să nu-i dai crezare. Din păcate minunea nu a apucat sa tină decât ca-n basme, metaforic vorbind 3 zile însă nu departe de realitate din păcate.

Un bun prieten mi-a zis la o povestire că nimic nu e întâmplător. Și de atunci am fost atent la semne mi-am dat seama că are dreptate. Munca și abnegația ce o aveam era completată de reușite. Cu cât muncești mai mult cu atât devii mai norocos, nu?

Ei și uite-mă după o experiență neutră , pentru că nu ar fi corect să spun dezamăgitoare pentru mine, intr-un alt punct și de la capăt. De data asta semnele , șansa si dorința mea m-au dus în Uk și al lor Coventry RFC. Aștept cu ambiție provocările ce urmează, am putere și încredere așa cum am avut mereu unde am fost sau când am luat o decizie.

One thought on “Un alt punct și de la capăt

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s