Campionul lui mama


Mereu am fost un tip mai discret și lucrurile personale au fost personale. Daca mintea o poți controla, cu sufletul e o altă poveste . Tocmai din acest motiv aș vrea ca această victorie, Cupa României , să o dedic mamei mele. Nu mai este alături fizic de mine, insa spiritual și mental mereu va fi .

Am un respect pentru toți ce mi-au fost alături . Chiar și cei ce nu. Pentru că așa progresam . Când dăm și de greu. Când viața are și alte planuri decât are mintea ta .
De ce mama ? Pe lângă educație și dragostea de nestăvilit ce o are mama pentru puiul ei , mi-am amintit o poveste despre ea. O poveste care acum când stau să privesc în urma mi-a călăuzit pașii spre sportivul care am ajuns . Spre sportivul care sunt astăzi. Spre băiatul ce nu a avut aripile frânte.

Am inceput sportul târziu, însă normal pentru majoritatea rugbystilor. Odată cu admiterea în liceu la 14 ani. Am terminat Liceul Sportiv ‘Nicolae Rotaru’ Constanța. Însă pentru a intra la liceul sportiv, ramura aleasă , trebuie să treci de probă sportivă . Domnul Aurel Radulescu, mentorul și îndrumătorul către acest sport după examenul de capacitate , aceasta fiind de fapt prima probă eliminatorie în a intra la liceu, mi-a oferit câteva sfaturi și o minge de rugby . Nu am avut parte de ea din păcate. O minge de piele albă Oxford. Și mi-a spus să mă joc cu mingea respectivă cât e ziua de lungă. Cum lucrurile mele favorite au tratament special asta însemnând păstrarea cu sfințenie, nu o scoteam afara decât când ieșeam în sat. Să vadă lumea sportivul din sat 🙂 Ei, și efectiv aici am descoperit dragostea nebună pentru acest sport.

Cum ? În plimbarea mea spre centrul comunei m-a văzut un fost rugby-st. Toni Uzum, ce la 40 de ani și 120 de kg avea să îmi demonstreze placajul din față, spate și lateral. Am venit acasă cu umerii însângerați dar cu o sclipire in ochi pe care mama a observat-o.

Aveam să îmi dau seama de acest lucru peste ani, când am început să cochetez cu echipa națională. Într-o vacanță când am venit acasă, mama m-a luat deoparte și mi-a povestit , cum la câteva luni de la lecția de placaj ,cei doi s-au întâlnit la o zi de muncă agricolă și Toni povestindu-i cum băiatul ei, nu va ajunge prea departe în sportul acesta. Nu îmi pot decât imagina puterea dânsei de a se cenzura și a mă încuraja și crede în mine până la capăt.
Dumnezeu să te aibă în grijă. Voi fi mereu campionul tău mamă!

Advertisements

Despre tricourile de meci!


Cu ce rămânem după o viață plină de bucurii, tristeți sau momente deosebite ? Puține sunt lucrurile palpabile.

Această postare aș dori-o ca o dedicație , în semn de mulțumire și apreciere. Pentru cine ? Pentru un prieten din Georgia . Da eterna noastră rivală din CEN. De ce? Nu în puține rânduri mi-au demonstrat că georgienii, încă, și sper ca timpul să nu îi schimbe, sunt oameni cu suflet mare și caracter. Nu întâmplător finul meu este georgianul Otar Turashvili

Dar de la ce au pornit toate de mai sus.. Rămânem cu amintiri și mulți sportivi aleg ca amintirile să fie palpabile. Palpabilul meu l-am dorit a fi tricoul de joc. Unii se trezesc devreme în a colecționa aceste amintiri , alții rămân doar cu tricoul de debut. Eu m-am apucat dintr-o supărare …

Cel mai important rămâne tricoul de debut urmat de tricoul de cupa mondială. In 2011 , pot să spun că a fost cel mai frumos tricou al României până în prezent. Palidă consolare , tricoul frumos și prezența consecutivă la cupa mondiala, totuși . Învinși în ultimul meci și de Georgia, nu am mai avut puterea dar și rușinea copleșindu-mă să mai merg să fac schimbul tradițional de tricouri . Omologul meu de pe post a venit să facă schimbul, eu supărat dar nefiind fair play să refuz. Cum am punctat supărarea a fost așa mare, încât nu am ținut tricoul, dandu-l prietenului meu Apostol. Dar într-un final nu a avut nici el parte de el. Un ‘binevoitor’ și l-a însușit pe nedrept. Poate citește postarea asta 🙂

Și uite așa a pornit ambiția mea de a colecționa, din supărarea de atunci. Dacă georgianul a apreciat acel schimb am zis că e timpul să strâng și eu . Dar timpul mi-a arătat că întotdeauna mai devreme este mai bine . De ce? Pentru că suntem oameni nu roboți . Au urmat momente frumoase dar mai ales momente grele , accidentări dar și neșansă uneori de a schimba cu toate echipele împotriva cărora am jucat. În acea neșansă gândul mi-a rămas la tricoul Georgiei. Să se fi întâmplat totuși ceva, cumva, între timp?

Să revenim atunci la începutul postării. Mulțumirile și aprecierile merg către prietenul meu Boxa Bali, jucătorul nostru de la CSM București. Cu emoții și de această dată. Eram împreună cu toată echipa și din vorbă în vorbă cu Boxa am ajuns la tricoul Georgiei. Mi-a promis că vine din vacanța de iarnă cu tricoul, fără să îl cer măcar. Dar surpriză, nici urmă de tricou la întoarcere . În momentul acela am zis adio, hotarât să las Georgia în urmă. Surpriza cu adevărat, a venit însă după ultimul meci al Romaniei cu Georgia. Am primit nu doar tricoul simplu , ci la pachet cu semnăturile băieților. Să tot aștepți în astfel de condiții!

P.S. – Am in jur de 30 de tricouri .
– Preferatele vor rămâne cele de la cupa mondială.
– Culoarea tricoului preferat este cea a Argentinei.
– Următorul tricou râvnit dar cu gust amar este Japonia. M-am accidentat în acel meci. Nu au vrut să facă schimb după acel meci. După meci, la salvare a venit Petre Mitu să mă încurajeze și mi-am dat seama cât de nedreaptă e viața

– Despre tricoul de campion voi reveni la sfârșitul lunii Mai. #csmb #gotigers #rugby
– Meciul cu Georgia a adus atât de multă bucurie. Pentru mine , pentru România , pentru Georgia.
IMAG0056[3187]

>Străini în noapte<


Până în prezent, spre bucuria mea am fost la multe multe piese de teatru. Un proces complex. Să reuseșești să transmiți , într-un timp atât de scurt, într-un spațiu atât de restrâns, atât de mult. Dar spre rusinea mea, bucuria primită după fiecare piesă, am tratat-o ca pe un lucru obișnuit.

Dar a trebuit să văd o piesă cu Florin Piersic. Să îmi dau seama cât de mari pot fi unii actori. D-nul Florin Piersic poate ține o sală cu sufletul la gură doar din poveștile vieții lui. Iar când începe piesa, îți dai seama că de fapt atunci e prima dată când vezi o piesă de teatru.

Și totuși ce s-a schimbat în acest proces? Și ce legătură are piesa de teatru, cu sportul?

Parte din procesul de refacere . Somnul și nutriția ar fi principalele metode , însă eliberarea de stres și starea de bine sunt la fel de importante. Și vă pot confirma cele de mai sus pentru că am trăit această experiență. Cu teama de a nu adormi la piesă, după o săptămâna de pregătire fizică și să părăsesc sala efervescent. Cu o stare de bine. Încântat.

Nu pot decât să vă rog să trăiți aceaste experiențe. Să vă faceți timp în program și să-i vedeți pe acești ‘monștrii sacri’ ai scenelor. Să nu lăsați să treacă pe lângă voi aceste momente culturale.

La baricade!!! #CSMB #GoTigers


După o pauză bine meritată a venit vremea să ne reunim și să ne reocupăm posturile. Da baricade, da posturi pentru că știm atât de bine că rugby-ul este o luptă, care te pregătește atât de frumos. Și baricade pentru că avem de apărat rezultate de care suntem mândri. CSM București cu pași siguri spre vârf.

Nu am mai scris de o perioada lungă pentru că mi-am pierdut flacăra. Reamintindu-mi constant motivul pentru care am plecat de fapt. Lume care uita atât de ușor. Dar în câteva cuvinte să expun rapid și să ajungem ‘la baricade’. O experientă reusită in Regatul Unit, însă presărată cu o lungă periodă de gust amar.

De ce? Sunt sigur că s-au întrebat prietenii sau cunostintele mele de ce nu am mai aparut nici măcar o secundă pe la lotul national al României. Nu am un răspuns nici acum. Pentru că a fost o decizie tacită și asta a facut supărarea mea să persiste. Atunci când ai o explicatie și o strangere de mână lucrurile sunt clare și ești împăcat de soluție sau situație.

Dar vremurile au făcut acel gustul amar să dispară. Fericirea că pot juca la nivel înalt chiar dacă nu e și echipa națională în ecuație, să reapară.Pentru că din fericire există oameni în marea de lume, care apreciază. Care îți spun direct în față dacă e albă sau neagră.

Și atunci când totul e bazat pe performanță și transparență îți face o plăcere nebună să aperi acea baricadă, acele culori, acel club. Club care acum se numește CSM București. #CSMB #GoTigers

Carla’s Dreams


  1. După ce au crescut în inimile fanilor și în inima mea de la melodie la melodie,  nu puteam rata concertul lor din Londra. Atât de mult mi-am dorit să ajung încât m-au făcut sa scriu pe blog după, poate o prea lungă pauză.  
  2. Am achiziționat biletele cu luni înainte ca pentru o trupă ce se respecta cu adevărat.Stat la coada, filtre de securitate totul la nivel foarte competent. 
  3. Și lucrurile normale ar cam trebui sa se oprească aici și o sa ma explic. Nu știu ce a visat Carla după concertul de aseară dar eu am avut coșmar. Se făcea ca eram intr-un club din Londra cu prietenii mei și la un moment dat au venit niște inși vopsiți pe față, au început sa urle în microfon indescifrabil și în minutele următoare au dispărut cu banii noștri. Am fost jefuiți . Noroc a fost doar un vis… în realitate am fost doar păcăliti
  4. Trist…mai ales ca au intitulat mascarada ‘concert’. A fost de fapt o pierdere de timp. Sunetul jalnic. Cu siguranță nu au venit sa verifice sonorizarea și condițiile oferite de club. Au venit cu o  ora fata de ora anunțată și totul a durat 20 de minute. Comunicare cu publicul 0 și au dispărut ca niște măgari în ceata. Exact descrierea perfecta fata de lipsa de respect fata de publicul de aseară. 

Mulțumim Carla’s Dream fix pentru nimic! Poate atât puteți totuși și eu visam prea mult. 

Ola, Tenerife!


Londra: am avut un soc, unul termic.  Cum am pășit afara din avion am simțit puținele grade.  Erau puține dar le-am simțit.  Și totuși era jumătatea lui martie.  Trebuia sa fac ceva sa ma încălzesc.  Sa mai trăiesc câteva clipe pline de căldură.  Nu a trebuit decât sa ma apuc sa scriu.  Și toate peisajele chiar dacă reprezentau muntele vulcanic Teide friguros și înfricoșător, plajele cu nisip negru Los Cristiano Las Americas,  faleza capitalei insulelor Gran Canare sau parcul zoologic Loro  îți încălzesc sufletul. Dacă e iarna sau vara  îți dorești să fii instantaneu acolo.  Eu acum sunt sigur ca acestea sunt sentimentele ce ar trebui sa le simți când îți zboară gândul la Tenerife.

Cum nu îmi fac planuri de vacanta decât în ultimul moment, vremea englezească și programul ne-a împins la jumate lunii martie spre zone călduroase.  Am învârtit harta în minte  și am oprit-o în Tenerife.  Nu se putea potrivi mai bine aceasta perioada.  5 ani superbi de relație {sic} iar meteorologic și demografic se spune ca vremea în martie e cea mai potrivita.  Și pe buna dreptate.  Temperatura nu depășește 24-25 grade celsius (chiar dacă simți căldură mult mai accentuat) și insula nu e suprapopulata.  Ăștia suntem: ne place vacanta, muntele și marea și zonele semiaglomerate.

Și ne-am încadrat în plăcerile noastre. Rezervat bilete de avion hotel și uite-ne departe.  Ryanair  ‘Low fares  Made simple’ acesta fiind motto-ul lor.  Un motto corect.

Ajunși cu bine nu căldura m-a impresionat, nu aeroportul care era construit la marginea oceanului sau palmierii cu toaleta făcută perfect. Curățenia a fost cea care m-a impresionat.  Nu am vazut pe marginea drumului, pe plaja sau munte peturi,  pungi de plastic ori mucuri de țigară.  Curățenia la superlativ.  Asta pana când…

Insula e predominata de englezi bătrânei.  Dar nu îmi era rușine nici de numărul de francezi,  germani sau rusi.  Toate bune și frumoase dar asta pana când…am  recunoscut niste romanii după mucul de țigară stins și ascuns sub nisip.

Dar sa înceapă distracția, nu?! Ne place sa bifam.  Și asta înseamnă să vizitam cat mai multe obiective turistice.  Ei bine Tenerife nu e o stațiune de monumente sau statui.  E o stațiune de relaxare.  Plaja soare apa.  Munte vulcanic treking .  Parcuri zoo și parcuri acvatice.   Nu am mai întâlnit atât de multă diversitate geografică. Ocean,  plaja,  muntele vulcanic, zăpadă,  orașul port și capitala  Santa Cruz și amalgamul de turisti la fel de diversificati ca insula în sine.

Hotelurile dispun de transport pana la cea mai apropiata plaja. Insula are o rețeaua de transport și drumuri foarte bine dezvoltate, dar cel mai bine e sa fii propriul tău șofer.  Și e păcat sa nu faci un tur de forță al întregii insule.

Muntele Teide.
Drumul în sine până la poalele muntelui mi-a făcut mintea sa mă transpună pur și simplu într-un tablou.  Totul părea neatins de sute de ani,  conservat extraordinar.  Senzația care o ai când calci pe pământul ars parvenit din inima pământului e de nedescris.  Dar trebuie sa trăiești senzația obligatoriu.
Nu am avut norocul  să urcăm în vârf, telefericul fiind în ziua respectivă în mentenanță dar obiectivul nostru era să urcam până la gura vulcanului. Zăpada nu ne-ar fi permis oricum, așa că mă voi mulțumi și cu recordul de 2550 de metri.

Masca.  Un sat special camuflat în natura încropit în mijlocul muntelui și la doua ore de mers pe jos pana la ocean.   Drumul e superb dar cu grad dificil de condus.  Aproximativ o banda jumate cu sute de serpentine. Te întâlnești cu autocare cu turiști ceea ce sporește gradul de dificultate.

Loro Park.  Un parc creat din dragoste și cu dragoste pentru fauna și flora. Sunt sigur ca erau fericite animalele în microrezervatia creata.  Nu e libertate,  însă multe dintre animale sunt mult mai în siguranță acolo.

Plajele din Tenerife.  Se întind pe suprafețe largi. Toate au denumiri separate din cate am putut bănui dar împărțite pe zone.  Noi am luat tot soarele de  pe Playa las Vista, Los Cristianos si las Américas.

Pe Playa Jardin (Puerto de la Cruz) și în orașul Santa Cruz am pus piciorul în ziua când am vizitat parcul Loro.   Plaja este de  nisip negru,  intens și atât de fin.  Ceva special ce merită văzut.

Dar timpul trece la fel de repede ca acum când scriu aceste rânduri.  As mai vrea să pun în pagină trăiri dar poate e prea mult.  Cert e că în Tenerife,  timpul petrecut nu e prea mult niciodată.  Nu ne rămâne decât să trecem acest loc magic pe lista scurtă. Dacă ne vom reîntoarce vom fi  fel de însetați în a descoperi noi și noi locuri de pe această insulă.  Amintiri pe viață!

Un alt punct și de la capăt

Aside


Punct și de la capăt. Se pare că primul punct și de la capăt e cel mai dificil. Mi-a fost extrem de greu să mă despart în 2012 de RCJ Farul Constanța pe atunci. Nu știam ce noutăți mă așteaptă, performantă sau colectiv. La scurt timp mi-am dat seama că a fost cea mai bună decizie de departe.

Dar acea mutare avea sa îmi schimbe mentalitatea și ideea de înrădăcinare. Am schimbat după o perioadă de 3 ani clubul poate mai motivat ca prima dată când am plecat de la Farul. Tot ce am scris despre venirea mea la CSM București, am crezut cu adevărat. Am crezut cu tărie că se poate face performanță în România la orice echipă. Cu un proiect viabil pe hârtie totul suna atât de bine. Cu o încăpățânare molipsitoare, cu o ambiție invers proportional cu locul pe care ai terminat în clasament nu ai cum să nu-i dai crezare. Din păcate minunea nu a apucat sa tină decât ca-n basme, metaforic vorbind 3 zile însă nu departe de realitate din păcate.

Un bun prieten mi-a zis la o povestire că nimic nu e întâmplător. Și de atunci am fost atent la semne mi-am dat seama că are dreptate. Munca și abnegația ce o aveam era completată de reușite. Cu cât muncești mai mult cu atât devii mai norocos, nu?

Ei și uite-mă după o experiență neutră , pentru că nu ar fi corect să spun dezamăgitoare pentru mine, intr-un alt punct și de la capăt. De data asta semnele , șansa si dorința mea m-au dus în Uk și al lor Coventry RFC. Aștept cu ambiție provocările ce urmează, am putere și încredere așa cum am avut mereu unde am fost sau când am luat o decizie.